Selectează o Pagină

Bine ați venit!

 

Descoperiți frumusețea zonei

Curtea de Argeș – prima capitală a Țării Românesti, primul Oraș Regal.

Între dealuri rotunde, larg luminate de soare, scăldate de legendarul râu Argeș, se află o Curte Domnească, Curtea de Argeș, singurul loc din România care poartă acest nume, arătând o reședință domnească.

Curtea de Argeș a fost prima capitală a Țării Românești și păstrează cele mai importate edificii bizantine de pe teritoriul României, printre care se numără Biserica Domnească, monument de secol XIV aflat pe lista indicativă a UNESCO.

Veritabilă perlă arhitecturală, celebra Mânăstire de la Curtea de Argeș a fost construită de domnitorul Țării Românești Neagoe Basarab pe locul vechii Mitropolii a Țării Românești.

De-a lungul Transfăgărășanului, la 40 de kilometri de Curtea de Argeș, se află Lacul și Barajul Vidraru – construit între 1960 – 1966, pentru producția de energie electrică, irigații și prevenirea inundațiilor, fiind acum un loc excelent și pentru recreere, turism și sporturi.

Vă așteptăm!